UPDATE 10:03 Întâlnirea dintre oficialii Craiovei și primarul interimar al urbei, Mărinică Dincă, a fost amânată. Edilul a fost reținut la București și nu a putut ajunge în timp util pentru întrevedere. Aceasta va avea loc fie în cursul serii, fie mâine.
„Noi vrem să revenim la Craiova, din acest motiv am și decis să purtăm acest dialog. Sper să ne întâlnim cât de curând și să ajungem la un numitor comun. Important e că s-a deschis această poartă a dialogului„, a declarat Geolgău.
În această dimineață, după ora 9, o delegație a Universității Craiova se va întâlni cu oficialitățile locale, pentru a discuta despre posibilitatea revenirii echipei la Craiova. Președintele de onoare, Corneliu Andrei Stroe, președintele Ion Gelogău și antrenorulAurică Țicleanu vor discuta cu primarul interimar și cu o parte a consilierilor locali.
Anunțul a fost făcut de Adrian Mititelu pe blogul personal. Vă prezentăm în continuare comunicatul:
În ultimele două luni de zile, m-am confruntat cu valuri de solicitări din partea suporterilor Universității, fie ei din Craiova sau din alte localități. De la sutele de telefoane venite zilnic la sediul Clubului și până la scrisorile expediate pe adresa Clubului, am constat ceea ce știam de foarte mult timp: o dragoste enormă pentru Universitatea Craiova. Din păcate, foarte mulți dintre ei nu au înțeles nici până acum că nu eu sunt vinovat că echipa noastră joacă la Severin.
Sunt un om orgolios. Greu mă întorc din drumul meu, și mândria și drepatea pentru mine au fost mai presus decât orice altceva. Însă din respect pentru acești suporteri, ai celei mai frumoase echipe care au suferit și suferă în continuare frustări enorme, dar mai ales dorința de revanșă, fac un pas înapoi și întind o mână de pace celor care conduc vremelnic orașul Craiova.
O delegație a clubului FC Universitatea Craiova, formată din domnul profesor Corneliu Andrei Stroe, președinte de onoare, Ion Geolgău, președinte executiv, și Aurel Țicleanu, antrenor principal, va contacta azi oficial Primăria Municipiului Craiova, în dorința de a purta discuții atât cu reprezentanții Primăriei, cât și cu cei ai Consiliului Local, pentru a afla și punctul dumnealor de vedere cu privire la dorința mare exprimată frenetic de suporterii Universității Craiova ca echipa să joace meciurile de acasă pe stadionul Ion Oblemenco.
Mai concret, delegația Universității Craiova va încerca să ajungă la o înțelegere cu driguitorii orașului, dar numai în condiții de minime decente. În această perioadă de la terminarea Campionatului, am tot așteptat un semnal de la autoritățile craiovene, însă acesta nu a fost dat nici până astăzi. Așa stând lucrurile, am hotărât să fiu eu cel care să am inițiativa restabilirii unei relații de colaborare și pentru a-mi demonstra încă o dată buna credință.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER